DISP'UNE, disp'un, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispoziţie, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorinţă. 3. Intranz. A iesi învingător într-o competiţie sportivă, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A aseza într-o anumită ordine; a aranja. 5. Refl. A căpăta o bună dispoziţie, a deveni vesel; a se înveseli. - Din fr. disposer, lat. disponere (după pune).
Sursă : DEX'98 (52249)  - LauraGellner

A se dispune ≠ a se indispune, a se întrista
Sursă : Antonime (69159)  - siveco

DISP'UNE vb. 1. v. ordona. 2. decreta. 3. v. aranja. 4. v. întrece. 5. v. distra. 6. v. avea.
Sursă : Sinonime (182005)  - siveco

disp'une vb. pune
Sursă : DOR (241245)  - siveco

A SE DISP'UNE mă disp'un intranz. A căpăta o bună dispoziţie; a deveni vesel; a se înveseli. /<fr. disposer, lat. disponere
Sursă : NODEX (332438)  - siveco

A DISP'UNE disp'un 1. tranz. 1) (soluţii, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotărî. 2) A cere în mod autoritar si oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, fiinţe) A aseza într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a rândui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi după bunul plac. 2) A repurta o victorie într-o competiţie sportivă; a învinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere
Sursă : NODEX (332437)  - siveco